Graniţe deschise pentru fauna sălbatică în Carpaţi
Soluțiile pentru pierderea biodiversității în regiunea carpatică trebuie să includă actiuni de cooperare transfrontalieră
Colectarea armonizată a datelor
în România, Ucraina, Slovacia și Ungaria va fi combinată cu activități de lobby și acțiuni comune pentru conservarea biodiversității. Proiectul va îmbunătăți conectivitatea în 4 țări și va sprijini gestionarea integrată a habitatului pentru lupi (Canis lupus), urși bruni (Ursus arctos) și râsul carpatin (Lynx lynx) prin:
● crearea și implementarea unei metodologii armonizate pentru identificarea și desemnarea coridoarelor ecologice din zona transfrontalieră carpatică Ungaria-Slovacia-România-Ucraina, dezvoltată în mod participativ;
● identificarea unei rețele de coridoare ecologice cheie de interes transfrontalier în Carpați, în zona țintă de implementare a proiectului (aproximativ 25.000 ha coridoare cheie identificate prin utilizarea metodologiei armonizate dezvoltate);
● măsuri de conservare a speciilor de carnivore mari și masuri de dezvoltare durabilă a comunităților, dezvoltate cu aportul factorilor interesati;
● cresterea funcționalității coridoarelor ecologice, prin îmbunătăţirea calității zonelor de ecoton şi a calității vegetației ierboase din enclavele forestiere;
● îmbunătățirea capacității de administrare și protejare a coridoarelor ecologice prin advocacy; în prezent, în legislația actuală de mediu din România nu există metodologia necesară pentru identificarea și desemnarea coridorelor ecologice. WWF România și partenerii din proiect vor propune recunoașterea oficială a acestor coridoare ecologice și includerea lor sub protecție legală.
● cresterea nivelului de informare, educare și conștientizare cu privire la importanța protejării coridoarelor ecologice pentru carnivorele mari din Munții Carpați, precum și măsuri de prevenţie a conflictelor om-faună sălbatică.
Despre proiect
Aceste activități vin în continuarea proiectului precedent implementat de WWF RO in perioada 2012-2014 „Granițe deschise pentru urși în Carpații României și ai Ucrainei” care a trasat prima reţea de coridoare ecologice din Maramureș, în zona de graniță România-Ucraina. Spre deosebire de primul proiect, unde specia emblemă a fost ursul brun (Ursus arctos), acum se va realiza o monitorizare sistematică (utilizând camere foto-video, dronă și teste genetice) pentru trei specii de carnivore mari – urs, lup, râs, continuându-se activitatea de identificare a coridoarelor ecologice și în Slovacia și Ungaria. Carnivorele mari sunt în vârful piramidei trofice, iar dacă populațiile lor se mențin în număr optim, înseamnă că și celelalte specii de animale se află într-o stare bună de conservare în habitatele lor.